„Nu se amână. Rămâne cum s-a anunțat la nivelul Guvernului. Avem acea ordonanță care a amânat termenul până la 15 aprilie, timp în care noi vom propune echipei guvernamentale un nou mecanism, astfel încât inclusiv cu actul normativ care să schimbe din punct de vedere legal acest lucru, act normativ care va fi aprobat probabil în prima parte a lunii martie, astfel încât nimeni să nu fie afectat nici de primul termen de plată și nici de ceea ce mai urmează. Lumea să stea liniștită”, a declarat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici
El a apreciat că în cursul acestei săptămâni va fi definitivat mecanismul.
„După aceea, după ce vom avea o discuție la nivel de Guvern și va fi agreat, apoi începe discuția publică pe fiecare propunere în parte, să vedem dacă mai sunt și alte propuneri. Eu zic că săptămâna asta e gata mecanismul la Ministerul de Finanțe. Va fi o comasare de formulare pentru persoane fizice. Sunt cinci formulare de acest tip. Vom încerca o comasare la unul singur. De asemenea, cei care au depus nu o să mai depună aceste formulare. În cazul în care sumele din formularul inițial sunt mai mari ceea ce vor estima pe anul în curs, adică mergem pe estimare și nu pe ceea ce s-a realizat în 2017. Nu-și va pierde nimeni calitatea de asigurat, pentru că suntem în termenul legal de la ultima plată și până în prezent. Am spus că vom veni cu o ordonanță de urgență exact înainte de cele 90 de zile, în așa fel încât nimeni să nu-și piardă această calitate de asigurat”, a adăugat Teodorovici.